– Daca te gindesti bine, de fiecare data era cite ceva...

– De pilda, atunci cind, neavind pasaport european, a trebuit sa platesc cautiune pentru permisul de biblioteca de la Arte Aplicate, unde tineam ore. Ca studenta ar fi fost mai usor. Iti aduci aminte ca etajul intii nu stia ce face etajul al doilea – si nici nu voia sa stie.

– Dar nici nu ti-au reprosat ca strainii fura carti, cum mi s-a intimplat mie la Bucuresti. Nu aveam voie sa imprumut cartile pe care le recomandam studentilor pentru seminar.

– ...pe cind la Viena poti imprumuta, insa nu-ti ramine mai nimic de luat, fiindca atitea carti „nu sint la locul lor“...

– ...sau ca acum citiva ani la Biblioteca Universitatii: „cerere respinsa din motive de inundatie“...

– ...ba chiar mi-au returnat odata formularul cu explicatia: „nu e lumina!“.

– A durat cam mult atunci pina s-a facut din nou lumina in magazie.

– Si totusi nimic nu se compara cu „buncarul“ Bibliotecii Nationale din Paris. Mai tii minte ca am reusit sa patrund la „cercetatori“ abia dupa o luna de asediu, fara sa fi inteles nici pina acum motivele pentru care imi conditionau sa demonstrez ca publicatiile de care aveam nevoie nu puteau fi gasite la nici o alta biblioteca pariziana.

– Si nici macar atunci n-ai reusit sa intri in laboratorul sacru al memoriei nationale franceze cu proiectul de la Arte Plastice din Viena, dimpotriva, cuvintul austriac parea sa trezeasca resentimente. Pasaportul romanesc a fost cel care a imblinzit cerberii sa deschida portile catre imparatia subterana a spiritului.

– Nu crezi ca fiecare ar avea de povestit nenumarate istorii cu bibliotecile pe care le cunoaste si unde se duce cu placere sau pe care refuza sa le frecventeze? Fara Borges si citate, cu sensibilitate si umor, scurte insemnari pe spatele buletinelor de imprumut.

Viena

–