EDITIE SPECIALA 4 martie 1977. 28 de ani de la marele cutremur din Romania. Va infatisam "stadiul" furiei pamantului in tara noastra, pornind chiar de la locul unde oamenii se cutremura primii - Observatorul Seismic Vrancioaia. Cutremurul
ROXANA ROSETI
DEZASTRU. Strada Academiei, blocul de langa Libraria Eminescu, a doua zi dupa cutremur 4 martie 1977. Aveam 5 ani, era trecut de ora 21, si ma uitam impreuna cu parintii la un fim bulgaresc, cred, care ma plictisea ingrozitor. Deodata, podeaua, peretii, tavanul, blocul, incep sa se zgaltaie. Un huruit lugubru. Nu intelegeam ce se petrece. Singura mea grija era sa nu i se intample ceva ambalajului de la napolitana pe care o mancasem cu putin inainte de a porni nebunia. Facusem o fixatie pentru ambalajul acela, ma gandeam ca nu trebuie sa moara!
Stiam ca mama se plange mereu de gandacii care ne invadau bucataria. M-am gandit ca aceasta era o razbunare a gandacilor, care, intr-o lupta finala, au atacat intreaga casa, tot blocul, tropaind, invizibili, din piciorusele ajunse intre timp imense... "Mama, de ce nu se mai opresc?", am intrebat la un moment dat. Intrebarea mea a primit raspunsul huruitului lugubru. Pana la urma, totul s-a oprit. Mama m-a insfacat cu tot cu ambalajul de la napolitana, de care nu ma puteam desparti, si am coborat cu totii in strada. "Mama, uite ce de oameni in camasi de noapte! Mama, uite ce luna mare!", continuam eu sa o astenizez pe cea care se uita la mine cu o privire speriata si nu repeta altceva decat: "Cutremurul. Cutremurul". Ganduri de copil imi dadeau tarcoale: "Cine o mai fi si nenea asta, Cutremurul? Inseamna ca nu gandacii au fost de vina, ci el. E un nene rau!". A doua zi, mama mi-a facut valiza numai mie, nu stiu de ce. "Toata lumea zice ca o sa mai vina unul", soptea ea printre lucrurile ravasite.
Mai tarziu am aflat ca a fost cel mai dev