Exportatorii protesteaza in fata sediului BNR, si nu la Palatul Victoria, fiindca in ultimii 15 ani Banca Centrala a gestionat economia in locul guvernelor.
Orientarea spre export este foarte importanta pentru un stat, fiindca il ajuta sa recupereze decalajele economice. Ea constrange producatorii sa faca fata concurentei externe si le permite sa dobandeasca experienta strainatatii. Numai ca aceasta strategie are si o conditie preliminara. Economia trebuie sa satisfaca consumul intern si sa exporte doar surplusul.
Altfel, succesul exporturilor se bazeaza pe dumping. Marfurile sunt competitive numai pentru ca sunt subventionate indirect – uneori prin cursul de schimb, in alte cazuri prin pretul energiei si aproape intotdeauna prin micimea salariilor.
Saptamana trecuta conflictul dintre exportatori si Banca Centrala s-a acutizat pana in punctul in care cei dintai au pichetat sediul BNR. Importatorii n-au reclamat nimic. S-au rezumat sa-si numere banii castigati. Ei n-au redus preturile, ci au marit marjele de profit.
Exportatorii n-au insa cum sa fi uitat deja anii in care au beneficiat de impozit pe profit de 5%, de pret la energie in crestere graduala ori de sacrificiul general al populatiei, in buzunarele careia nu s-a simtit cresterea economica. Totusi, acum, aceiasi patroni avertizeaza asupra pericolului somajului, ca niste lideri sindicali autentici.
In anii in care au primit facilitati, exportatorii trebuiau sa se capitalizeze, sa se restructureze, sa-si optimizeze costurile. Daca insa au ramas la fel de fragili, incat un vant mai puternic, o ninsoare mai deasa ori o miscare mai abrupta a cursului ii pot trece de pe profit pe pierdere inseamna ca, intr-adevar, subventiile nu sunt bune.
Inseamna ca bine face Banca Centrala cand incearca sa reconfigureze economia prin aprecierea leului.
