Demnitatea sociala a profesorilor
Acelasi costum, cateva camasi roase la guler si mansete, pantofi scalciati, geanta ponosita, pixuri de unica folosinta. Frunte lata, privire patrunzatoare, tinuta demna, educatie aleasa, zambet trist.
Paradox? Nu! Cruda realitate. O sumara schita a dascalului roman caruia, dupa 15 ani de democratie, i-a disparut demnitatea sociala. "Investitia in capitalul uman este cea mai profitabila pe termen lung... dascalul, intelectual autonom si forta a schimbarii... finantarea il urmeaza pe cel ce studiaza." - vorbe goale din Programul de Guvernare 2005 - 2008, lansat in decembrie 2004. Singurii bugetari care nu beneficiaza de indexari salariale in acest an sunt slujitorii scolii. Adica peste 300.000 de oameni ce au si ei, ca toti ceilalti, copii si batrani de intretinut. Multe au suportat profesorii din dragoste pentru meseria lor nobila si pentru copii. Dar umilinta ca acum parca n-au simtit niciodata. Sunt considerati usor de prostit ca nestiutorii de carte. Cu nonsalanta afirma peste tot Vid e anu (nume predestinat) si Tariceanu ca veniturile au crescut prin aplicarea cotei unice de impozitare. E adevarat: un profesor cu venit mediu lunar de 5 milioane lei ia in plus la leafa 100.000 lei fata de anul trecut. La nivelul intregii tari, prin aplicarea cotei unice s-a creat un deficit de 30 mii miliarde. Care e acoperit tot de la populatie prin marirea accizelor la carburanti, tigari, alcool, a pretului gazelor naturale si energiei electrice s.a. Astfel, un profesor care beneficiaza anual de o asa-zisa crestere a venitului cu putin peste 1 milion de lei intoarce la buget (caci consuma gaz, energie electrica, benzina) cel putin 10 milioane. Iar bogatii, cu venituri lunare de sute de milioane, dau bugetului tot atat. Mai clar, 90% din populatie (cei cu venituri mici) beneficiaza de 10% din veniturile suplimentare datora
