Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PE SCURT

Publicat in Observator Cultural, joi 3 martie 2005 · ·

- Scriitorul albanez Ismail Kadare a pledat pentru deschiderea dosarelor dictaturii comuniste dupa ce Parlamentul de la Tirana a votat o lege care obliga persoanele publice sa declare daca au avut legaturi cu fosta politie secreta. „Deschiderea dosarelor este o operatie chirurgicala dureroasa, insa indispensabila, reprezinta cauterizarea unui abces care continua sa mentina intreaga clasa politica albaneza sub presiune si santaj“ – a apreciat Kadare. Directorul arhivelor albaneze, Shaban Sinani, a publicat recent o carte intitulata Un dosar pentru Kadare, care scoate la lumina documente secrete privind persecutarea scriitorului de catre politia secreta comunista. Potrivit lui Sinani, cartea sa „reprezinta doar purgatoriul, infernul ramine inca nedescoperit“.

- La moartea scriitorului cubanez anticastrist Guillermo Cabrera Infante, revista culturala La Jiribilla – controlata de stat, ca, de altfel, intreaga presa din Cuba – a reactionat, salutind talentul acestuia, dar manifestindu-si regretul fata de „obsesia sa fanatica“ impotriva revolutiei din tara. Este pentru prima data cind o revista de la Havana are o pozitie oficiala fata de un artist „indezirabil“. Guillermo Cabrera Infante a incetat din viata la 75 de ani, in 21 februarie, la Londra, unde a trait in ultimii ani ai exilului inceput in 1965. Prima carte, Pe timp de pace, la fel ca in razboi, i-a fost publicata in 1960. A urmat Trei tigri tristi – o descriere a noptii si a culturii cubaneze, care i-a adus notorietatea in strainatate si care l-a impus ca figura proeminenta a anticastrismului. In 1997, a cistigat premiul Cervantes, cea mai inalta recompensa literara de limba spaniola. Cea mai importanta carte a sa e considerata Havana defunctului Infante.

- Aventurile capitanului Diego Alastriste, spadasin in corupta si decadenta Spanie a secolului al XVII-lea, create de scriitorul Artur

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 27 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor maşini electrice fabricate la Craiova

News.ro acum o ora
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice, Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier. ”Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producăto

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°