Aprecierea cursului de schimb si-a facut deja simtit efectul de triere a firmelor necompetitive, insa BNR
nu are ca obiectiv restructurarea economiei, iar banca centrala nu face "calcule sadice" privind nivelul de suportabilitate al unor firme, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, citat de Mediafax.
"Suntem constienti de ceea ce se intampla. Trebuie insa stiut ca la BNR nu exista cinism si cunoastem ca stabilizarea cursului la un anumit nivel va avea efecte diferite. Din punctul de vedere al restructurarii, este adevarat ca reforma din piata valutara poate fi mai tare decat oricare alta reforma", a recunoscut Isarescu, aflat in fata parlamentarilor din comisiile de buget, finante si banci din Senat si Camera Deputatilor.
Isarescu a mai spus ca, la momentul stabilizarii cursului la un anumit nivel, va exista o dezbatere publica mai aprinsa decat cea actuala. Referindu-se la cererile exportatorilor privind demisia conducerii BNR, Isarescu a spus ca banca centrala nu are solutii pentru problemele lor si nici nu intra in atributiile BNR.
"Nu suntem banca de export-import"
"Nu suntem banca de export-import. Nu vreau sa vorbesc despre perioada in care BNR a subventionat castigurile exportatorilor, pentru ca as readuce discutia la nivelul neprofesionist si pentru ca trebuie sa privim spre viitor. Nu intelegeti ca daca nu facem acest pas de liberalizare, chiar periclitam momentul aderarii la Uniunea Europeana?", a aratat guvernatorul BNR.
Oficialul bancii centrale a aratat ca in ultimii 15 ani nici o strategie a BNR nu a fost rupta de economia reala si ca obiectivele de politica monetara au in vedere costurile sociale si suportabilitatea unor tinte. In privinta inflatiei, BNR putea sa fixeze un obiectiv de 6% sau chiar mai jos, insa a fost prudenta tocmai pentru a evita efecte nedorite in piata.Isarescu le-a mai spus