Orăşeanul din secolul al XVI-lea vedea, peste tot, orologii. Din turnul primăriei sau de pe faţadele bisericilor, orologiul îi spunea nu numai ora exactă, ci şi timpul prezent. Imaginaţia, stîrnită de mecanism, compunea o altă viziune despre lume. Aceasta din urmă înceta să mai fie spaţiul supus arbitrariului, în care Divinitatea trebuia mereu chemată să intervină. Aidoma orologiului, universul funcţiona autonom, Marele Ceasornicar nu făcuse decît să-l regleze şi să-l pună în mişcare. Mişcarea era ordonată şi previzibilă, precum cea a acelor de pe cadran, regularitatea fiind asigurată de echilibrul forţelor opuse. Stabilitatea în mişcare sugera eterna reîntoarcere: timpul nu se mai scurgea, ca în clepsidră, ci se rotea, în corsi e ricorsi. Orologiul era emblema inteligibilităţii lumii, prin forţa raţiunii. Două sute de ani mai tîrziu, spaţiul a fost invadat de locomotive. Maşina cu abur, izvor de energie, era la vedere şi fascina precum tigrul lui Blake, "arzînd strălucitor în pădurile nopţii". Pentru prima dată în istoria dominată de forţă, omul avea acces la sursa acesteia, energia. Contemplînd "monstrul de foc", imaginaţia dobîndea accesul la două concepte opuse: pe de o parte, echivalenţa, deoarece energia se conservă în cantitate; pe de altă parte, degradarea, căci energia decade în calitate. Timpul nu mai este ciclic, el are acum o direcţie, un sens, care, fără intervenţia umană conştientă, se îndreaptă inexorabil de la complexitatea activă la stagnarea în uniformitate. Marile teorii evoluţioniste - a lui Darwin, în biologie, a lui Marx, în socio-economie - nu sînt lipsite de legătura cu maşinăria termică, de care par a fi chiar inspirate. Locomotiva este emblema convingerii că lumea a fost îndestul explicată şi a venit momentul cînd ea poate fi schimbată.

Cîtă vreme calculatorul era izolat ca un zeu, în templul numit, odinioară, "centru de calcul",