La numai o zi de cand s-au pus de acord asupra infiintarii unei Comisii parlamentare care sa verifice legalitatea alegerilor parlamentare si prezidentiale din 2004, aliatii si pesedistii au si inceput sa se certe.
Comisia tehnica alcatuita din reprezentantii tuturor partidelor parlamentare, care trebuia sa armonizeze textele propunerilor redactate atat de Alianta D.A., cat si de PSD privind constituirea organismului respectiv, a ajuns in impas inca de la prima intalnire de lucru. Reprezentantii actualei puteri si cei ai opozitiei nu au reusit, ieri, sa ajunga la o pozitie comuna nici macar in privinta titulaturii viitoarei comisii de ancheta. Daca liberalii si democratii sustineau ca denumirea ei trebuie sa se refere la verificarea modului in care s-a desfasurat scrutinul de anul trecut, pesedistii tineau mortis la sintagma “fraudarea alegerilor”.
Divergente majore de opinie au aparut si in cazul verificarii listelor electorale suplimentare. Liderul grupului parlamentar al PNL, Eugen Nicolaescu, a precizat ieri ca parlamentarii PSD au refuzat categoric sa accepte introducerea acestei prevederi printre atributiile comisiei. “Daca se va merge pe varianta noastra, vor iesi la iveala foarte multe nereguli inregistrate cu listele suplimentare, lucru care ne va permite corectarea deficientelor legislative in acest sector”, a spus Nicolaescu. Potrivit liderului liberal, ambele probleme mentionate vor fi discutate si transate de catre liderii grupurilor parlamentare pana saptamana viitoare. Daca nici acestia nu vor reusi sa se puna de acord, decizia finala va apartine plenului reunit al celor doua Camere, care se va pronunta prin vot asupra modului in care organismul parlamentar de ancheta va functiona. Deputatul PNL a mai precizat ca, la finalul cercetarilor, parlamentarii ar putea redacta si propuneri de completare si amendare a legislatiei electorale.
Te