Printre amenintarile la securitatea nationala, definite de principiu in sedinta CSAT de luni, se numara si "proasta guvernare, in care cel mai important element este gradul de coruptie al Printre amenintarile la securitatea nationala, definite de principiu in sedinta CSAT de luni, se numara si "proasta guvernare, in care cel mai important element este gradul de coruptie al institutiilor statului". Corecta pe fond, formularea este, deocamdata, insuficient explicitata, mai ales in ceea ce priveste elementele "mai putin importante" ale "proastei guvernari". Apoi, se ridica, totusi, intrebarea daca CSAT (organ al puterii executive, deci al guvernarii) are caderea sa evalueze proasta gestiune a treburilor tarii. Forul suprem in materia securitatii nationale reprezinta, ce-i drept, singurul mijloc legal si constiutional la dispozitia sefului statului, prin care acesta se poate implica pe fata in acte executive, dar, din Consiliu, fac parte, dupa legea de organizare si functionare, sase membri ai eventualei "proaste guvernari": sefii Apararii si Internelor, al Finantelor si al Economiei, ministrul de Externe si ministrul Justitiei. Daca "proasta guvernare" va fi prinsa ca amenintare la siguranta nationala in noua Strategie de securitate cu elemente in plus fata de gradul de coruptie al institutiilor statului, atunci ministrii-membri ai CSAT pot fi pusi, la o adica, in situatia de a se autoverifica si, dupa caz, de a se autodenunta ca incompetenti in fata Consiliului, consecinta a unei asemenea situatii fiind demisia sau demiterea din functie. Or, un atare scenariu este greu de imaginat in plan practic. Altfel, prima sedinta a CSAT, din mandatul lui Traian Basescu a prezentat si un alt element de noutate: presedintele a invitat la lucrari echipa completa a consilierilor prezidentiali - Adriana Saftoiu (purtator de cuvant), Andrei Plesu (responsabil cu politica externa), T