Nepotismul nu este invenţia socităţii moderne. Ca practică, s-a născut din nevoia înalţilor prelaţi de la Roma de a promova pe anumite poziţii importante rudele lor de sînge. Papa Calixtus al III-lea, din familia Borgia, i-a învestit cardinali pe doi dintre nepoţii săi. Unul dintre ei, Rodolfo, a devenit mai tîrziu Papa Alexandru al VI-lea. Alexandru a continuat obiceiul. L-a învestit cardinal pe fratele amantei sale, Alessandro Carnese. Acesta, devenit Papa Paul al III-lea, a uns cardinali pe doi dintre nepoţii săi. Tradiţia a fost întreruptă prin bula Papei Inocenţiu al XII-lea. Actul, apărut în 1692, interzicea papilor să acorde ţinuturi, funcţii sau venituri rudelor lor. Recordul pentru nepotism aparţine preşedintelui statului Maldive, Maumoon Abdul Gayoom, care a adunat în Cabinetul său cel puţin 11 rude de sînge şi rude prin alianţă, cărora li se adaugă numeroase rude apropiate şi prieteni în cele mai înalte funcţii din instituţiile statului. În SUA nepotismul a născut îndelungi dezbateri. Adam Bellow, fiul scriitorului Saul Bellow, la rîndu-i scriitor şi jurnalist, este autorul unei cărţi de mare succes, În cinstea nepotismului, în care încearcă să găsească argumente pentru o viziune pozitivă asupra înfieratei
practici. În esenţă, totul se raportează la o doctrină a meritocraţiei care ar exclude natural nepotismul. Atenţia asupra nepotismului se măreşte în funcţie de zona în care se practică: în afaceri sau în zona publică. În zona afacerilor, a promova membrii familiei duce la construirea unei dinastii. Ideea că banii se adună în cîteva buzunare este neplăcută pentru cei mulţi. Dar nu este singurul aspect demn de luat în seamă. Exemplul unei afaceri de familie este Pritzkers. Derulată pe mai multe generaţii, fondată de evrei imigranţi în urmă cu 40-50 de ani, afacerea hotelieră a fost unul dintre pilonii comunităţii din Chicago, prin contribuţii
