Inaugurat în 1852, aici s-a afirmat întâia şcoală de regie românească şi primele generaţii de mari actori, de dramă şi de comedie. Statutul teatrului a fost stabilit în 1864, când, printr-un decret al lui Mihail Kogălniceanu "s-a hotârât să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională". Prima "lege pentru organizarea şi administrarea teatrelor din România" a fost votată de Parlament în 1877. În 1908 Pompiliu Eliade a reglementat organizarea Teatrului Naţional printr-o nouă lege în pas cu dezvoltarea artei europene. Prin ea se dădea, de asemenea, o importanţă deosebită încurajării dramaturgiei române şi se puneau bazele colaborării teatrului cu instituţiile fundamentale ale ţării, Academia şi Universitatea. Teatrul Naţional devenea astfel un etalon, un punct de referinţă al culturii române. În aproape 150 de ani de existenţă, Teatrul Naţional Bucureşti a reuşit să reprezinte cele mai importante şi mai semnificative piese din dramaturgia universală. La înfiinţare, primul său repertoriu cuprindea piese de Voltaire, Moliere, Schiller, Alfieri. În 1861 a fost reprezentat pentru prima oară Shakespeare (Hamlet), în 1895 Ibsen (Rosmersholm), în 1915 Maxim Gorki (Azilul de noapte), în 1919 G.B. Shaw (Candida), în 1921 A. Strindberg (Domnişoara Iulia) şi L.N. Tolstoi (Puterea întunericului), în 1923 A.P. Cehov (Pescăruşul). Vechea clădire a Teatrului Naţional Bucureşti a fost bombardată la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Din 1973 teatrul funcţionează într-un nou local, un edificiu modern, desfăşurat pe o suprafaţă de 10.000 mp (din care 1.480 mp aparţin scenei mari), cu trei săli (1.100, 400, 200 locuri) şi beneficiind de cele mai performante dotări tehnice din ţară. În prezent putem considera că Teatrul Naţional se află din nou în centrul atenţiei publicului şi al mass-media. O nouă generaţie de vedete străluceşte pe prima scenă a ţării, alătur