Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele vor negocia cu oamenii in strada

Publicat in Curierul, vineri 4 martie 2005 ·

Cele mai puternice confederatii sindicale din Romania (Blocul National Sindical - BNS, CNS Cartel Alfa, CNSLR-Fratia, "Meridian" si Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania - CSDR) au decis continuarea actiunilor de protest fata de propunerile de modificare a Codului muncii.

Manifestarile au debutat la inceputul saptamanii trecute prin pichetari succesive ale prefecturilor, la care au participat aproape 10.000 de sindicalisti. Conform calendarului stabilit de cele cinci organizatii sindicale, in zilele 9, 10, 14 si 15 martie, in resedintele de judete vor fi organizate mitinguri comune. Liderii confederatiilor sindicale au precizat ca etapa a doua a protestelor este justificata, deoarece sindicatele si patronatele nu au ajuns la un acord privind modificarea legislatiei care reglementeaza relatiile de munca. Bogdan Hossu, liderul "Cartelului Alfa", a spus ca se negociaza sub presiunea strazii, ca raspuns la atitudinea Guvernului, "cel care a dat startul presiunilor in momentul in care a venit cu aceste propuneri de modificare". Hossu a continuat, avertizand ca si "sindicatele pot baga multa lume sub presiune". Acesta a mai fost completat de presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, care a spus ca partenerii sociali vor apela la toate armele de lupta sindicala pana cand vor ajunge la un Cod al muncii echitabil. Lunea viitoare, sindicatele vor avea o intalnire cu patronatele, urmand ca abia peste doua-trei saptamani sa fie prezentate concluziile. "Incepand de luni vom clarifica, punct cu punct, toate aceste aspecte. Pana atunci, dar si de atunci incolo, vom continua protestele. Acestea vor inceta atunci cand vom avea un acord asumat de Guvern", a precizat Matei Bratianu, secretar general al BNS.

"Miting in Bucuresti cum nu a mai vazut Romania"

Intre timp, sindicatele au reclamat la Organizatia Internationala a Muncii "modul de lucr

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 57 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum 54 minute
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 10 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 2 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°