In plan social Romania a pornit in decembrie 1989 cu un handicap serios fata de tarile central-europene. In timp ce in Cehoslovacia, Ungaria si Polonia, in urma Primaverii de la Praga si, respectiv, a reformei lui Kadar si a valului reformist incurajat de Rakowski, se formase chiar in perioada finala a comunismului un puternic strat social intermediar cu un nivel material si cultural de viata tipic clasei mijlocii (casa in proprietate, automobil, cheltuieli culturale semnificative, vacante in strainatate). Desi din motive ideologice usor de inteles statistica oficiala ocolea acest fenomen, sociologii occidentali apreciau aceasta clasa mijlocie emergenta la cote de circa 30% din populatia activa in Cehoslovacia, in Ungaria 20-25%, iar in Polonia 15%. Fata de tendintele din tarile central-europene de a introduce mecanisme de piata si chiar forme de economie privata, Nicolae Ceausescu aplica un etatism dur si total care mergea pana la controlul de stat al tuturor proceselor economice si sociale, inclusiv reglarea productiei mici taranesti cu ajutorul militiei. Drept rezultat, ponderea unei categorii sociale mai instarite, exceptand nomenclatura de partid, reprezenta doar 4-5% din populatia activa. Studiul Structura sociala, coordonator stiintific Honorina Cazacu, arata in 1988 ca detineau un statut superior in societate: dupa salarii - 1,2% din populatia activa, dupa venit - 3,5%, dupa confort locuinta - 24,8% si dupa consum cultural - 5,1%; locuintele erau atribuite de partid. Esentialmente, ca structura sociala, Romania anului 1989 ramanea devotata tripticului stalinist: doua clase, muncitorimea si taranimea, plus o categorie sociala, intelectualitatea.
O revolutie fara dislocari sociale
In timp ce in lumea capitalista dezvoltata noile tehnologii revolutionare ale computerului si informaticii duceau la un declin al clasei muncitoare, numeric si ca st
