Spectaculoasă a fost evoluţia comerţului după Revoluţie: de la aşa-numitele consignaţii, pînă la buticuri, magazine specializate, hipermarket-uri şi chiar incipientul comerţ electronic. În urma dezvoltării rapide, par a fi rămas însă ceva goluri, pînă la nişte servicii ireproşabile mai fiind ceva drum. Oamenii şi organizarea mai au mult pînă la perfecţiune. Cineva care a cumpărat parchet de la un magazin, a fost asigurat că transportul este gratuit. Un serviciu pe cît de neaşteptat, pe atît de util. Numai că..., neaşteptat a fost şi momentul în care i-a fost făcut acest serviciu. Parchetul i-a fost livrat la domiciliu după două zile şi cînd nimeni nu era acasă. Nu mai vorbim că, la asemenea magazine, obţii foarte greu o informaţie, băieţii care ar trebui să te ajute şi să te sfătuiască sînt mai tot timpul ocupaţi, avînd mereu interminabile discuţii cu alţi clienţi cu care, culmea, mereu par a se cunoaşte dinainte. Discuţiile particulare în care se angajează vînzătorii sînt însă boală veche. Există cazuri în care, în loc să acorde prioritate cumpărătorilor, adică în loc să vîndă, vînzătorii cumpără ei înşişi cîte ceva... de la vînzătorii ambulanţi veniţi în magazinul lor. Chiar acum cîteva zile, pînă să primesc o pîine, a trebuit să asist la cum proba vînzătoarea nişte cercei: "Îmi vin bine, faaată? Ia-ţi-i,

faată, că-s finuţi". În sfîrşit... se mai întîmplă. Dar ce ne facem cu veşnica problemă a restului şi a casierelor care nu găsesc altă rezolvare decît să-şi trimită clienţii după mărunţiş? Recent am descoperit că procedeul se practică şi prin Occident, aşa că nu ştiu ce să mai zic... Mai merită făcută următoare experienţă: să-ţi pui în minte un obiect precis, o pereche de pantofi (dau un exemplu absolut la întîmplare) maro roşcat, de primăvară, de piele, cu şiret şi talpă moale, nici prea sport, nici prea eleganţi, simpli şi nu de prost gust, numărul