Acum două săptămîni, ecranul Realităţii TV a fost ocupat cîteva secunde de unul din acele anunţuri care însoţesc sancţiunile CNA. Postul era silit să recunoască public că într-o rubricuţă apăruse o eroare. Realizatorii încurcaseră, din grabă şi/sau neştiinţă, paternitatea Nunţii lui Figaro . Gafa fusese difuzată de zeci de ori în ziua respectivă, dar a fost corectată printr-o unică apariţie a "penalizării". Mă rog, într-un fel s-a făcut dreptate, mi-am zis. Am meditat apoi, cu profunzimea şi idealismul care mă caracterizează, asupra nobilului curaj cu care, iată, CNA-ul începe să amendeze valul de aiureli, legende urbane, greşeli de traducere, manipulări şi prostii azvîrlite zilnic asupra telespectatorului credul. De la mai toate televiziunile, nu doar de la Realitatea. Începusem chiar să-mi imaginez un grup multidisciplinar de specialişti care analizează profesionist din birourile CNA rigoarea informaţiilor difuzate, fie ele din lumea politicii, a biologiei, chimiei, artelor sau istoriei. "Vast program", mi-am zis admirativ, reluînd, în pană de inspiraţie, replica lui De Gaulle. Dar vai, scurtă-mi fuse bucuria, amară deşteptarea! După doar două zile, rubrica recent sancţionată călca din nou pe bec. E drept, în alt cîmp al cunoaşterii. Marcînd subtil o aniversare astronomică, realizatorii ne-au vorbit despre Pluton, "a şaptea şi ultima planetă a sistemului solar". Pentru o clipă am încremenit. Ce mult a avansat ştiinţa din anii cînd învăţam la liceu despre Univers! Două planete au dispărut în neant! Sau, cine ştie, poate că legenda celor nouă planete ce gravitează în jurul Soarelui o fi fost încă una din perversele manipulări ale regimului comunist! Am aşteptat o nouă atenţionare din partea CNA, care să invoce iar obligaţia televiziunilor de a difuza informaţii corecte. În zadar! Probabil că adevărul e mai simplu. Bănuiesc că maestrul Dan Grigore, autentic şi