Multi s-or fi bucurat auzindu-l pe premierul Tariceanu ca majorarea de taxe si impozite, deja anuntata pentru 1 aprilie, s-ar putea amana cu o luna. Aparent paradoxal, bucuria acestora ar putea fi platita cu varf si indesat in lunile care urmeaza, pentru ca, vrand-nevrand, statul trebuie sa-si adune banii de care are nevoie pentru a acoperi gaurile pe care FMI-ul ni le tot arata cu degetul.

Asta ar putea insemna in perioada urmatoare posibile cresteri suplimentare de impozite pentru a recupera lipsurile de incasari, deoarece Fiscul va fi nevoit sa incaseze in opt luni cat intr-un an intreg.

In pofida unor executari silite, si cum e greu de crezut ca rau-platnicii vor navali sa-si achite datoriile istorice, nu e greu de ghicit ca cea mai simpla solutie va fi o crestere suplimentara a taxarii peste majorarea accizelor si a celorlalte impozite deja anuntate.

Anuntul premierului spune, cel putin printre randuri, ca expertii Fondului sunt inflexibili in cererile lor si ca scenariul cresterii taxelor mentionate nu i-a convins.

Intr-adevar, documentul trimis de la Washington autoritatilor romane la mijlocul acestei saptamani prezinta, pe vreo trei-patru pagini, insistentele FMI ca Guvernul sa majoreze TVA pentru a fi sigur ca isi va colecta veniturile necesare. Logica Fondului spune ca TVA este impozitul care se colecteaza si se administreaza cel mai usor si mai sigur.

Dar, intrand in profunzimea chestiunii, abordarea celor de la FMI este strict contabiliceasca, fara a tine cont de sensibilitatea mecanismului economic si de efectele asupra populatiei.

Din acest punct de vedere, este de inteles cerbicia cu care Guvernul refuza majorarea acestei taxe pe care o plateste orice roman si atunci cand cumpara paine sau apa minerala, si cand cumpara benzina sau cand isi plateste factura la apa, gaze sau curent el