Nu comentam acum ratiunile declansarii unui conflict deschis intre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), institutie aflata in subordinea Ministerului Economiei si Comertului. Nu ar avea nici un rost, deoarece s-a demonstrat ca nu este decat un foc de paie, ostilitatile derulandu-se mai mult la nivel declarativ.
Si cu toate acestea, din toata tevatura iesita, a fost renascuta o idee de acum 7 ani. Prezent, saptamana trecuta, in fata deputatilor din Comisia Economica, Gabriel Zbarcea, presedintele AVAS, a propus unificarea activitatilor din domeniul privatizarii desfasurate de AVAS si Ministerul Economiei. Foarte interesanta aceasta idee care, repet, nu este noua. Desi unificarea, la care facea referire domnul Zbarcea, ar putea fi tradusa printr-o incercare de a fura o "felie" din portofoliul de privatizare a MEC, totusi ea, prin dezvoltare, poate conduce la aparitia in Romania a celui mai puternic fond de investitii, un jucator extrem de important pe piata de capital. Un lucru anticipat in data de 27 iulie 1998 de catre fostul presedinte al Bursei de Valori Bucuresti, ex-senatorul Viorel Marian Pana. Acesta declara atunci urmatoarele: "Nu legea este de vina pentru rezultatele din prezent, ci asa-zisul profesionalism de care dau dovada reprezentantii FPS si ai Ministerului Privatizarii. In aceasta regandire a privatizarii, rolul FPS poate fi altul. Se poate merge pana acolo incat sa ne gandim la privatizarea FPS-ului.
Aceasta privatizare poate insemna prezenta FPS pe piata de capital, chiar cotarea la Bursa de Valori Bucuresti, ceea ce se va traduce in mobilizarea capitalului autohton si a celui strain de care Romania are nevoie. Pare o idee indrazneata, dar daca nu studiem toate posibilitatile, intr-un interval extrem de scurt, nu raspundem acelei cerinte de profesion