Dezbaterile electorale din noiembrie au prilejuit de cateva ori abordarea unor tematici din telecomunicatii, „hartiile” prezentate aratand cat de bine stam. Se creeaza impresia falsa ca in telecomunicatiile romanesti totul ar fi bine, ca la acest capitol am fi deja in UE, dupa cum se exprima un oficial al MCTI. Lucrurile stau insa altfel...
1. Negocierile pentru aderarea la Uniune Europeana
Romania a incheiat in mare graba, in 2002, negocierile de aderare pentru capitolul 19, sectorul IT&C, fara a se avea in vedere uriasul decalaj intre densitatea telefoniei fixe de la noi, 22%, fata de media UE, peste 56%.
Gravitatea acestui decalaj se manifesta mai pregnant in zonele rurale unde traieste 47% din populatia tarii din care doar 10% are acces la telefon. Acest decalaj nu va putea fi recuperat prin forte proprii pe termen mediu.
Din aceasta cauza, Romania ar fi trebuit sa continue discutiile in cadrul capitolului 19, pentru atragerea fondurile necesare aducerii densitatii telefonice la o valoare minima de 30%. Cu 1 miliard Euro s-ar fi putut instala intre 500.000 si 1.000.000 noi linii telefonice in zonele rurale.
2. Telefonia fixa – cea mai scazuta densitate in Europa Centrala
Romania are astazi una dintre cele mai mici densitati ale telefoniei fixe din Europa Centrala, desi in anul 1989 ne plasam in mijlocul grupului respectiv de tari, inaintea Ungariei sau Poloniei.
Originea esecului trebuie cautata in reforma institutionala intarziata, in privatizarea mult amanata a operatorului national RomTelecom (care trebuia realizata de guvernarea 1992-1996), dar si in politica tarifara impusa RomTelecom care a pozitionat telefonia fixa ca serviciu social.
O decizie de guvern din 1998 a stabilit formula de ajustare a tarifelor, permitand modificari corelate cu rata inflatiei, dar si o crestere in termeni
