Dragi prieteni ai revistei "Formula As",
As dori sa va spun o poveste care se vrea un sfat pentru cei care, din pacate, nu au mila pentru animale. Sunt o tanara oarecum moderna, cu principii, mai mult sau mai putin fixe, cu idei si conceptii oarecum influentate de stilul de viata nonconformist, aparut dupa 1989.
Nu pot spune ca am iubit in mod deosebit animalele, insa nici nu le-am facut vreodata rau, pur si simplu imi erau indiferente, ma amuzau uneori conflictele ce se dadeau intre iubitorii de animale si cei care le voiau raul. Asta pana intr-o zi... cand l-am cunoscut pe Gypsy. Era o mogaldeata alba, un pufulete cu ochi ageri si jucausi. Era "copilul" vecinei mele. Ne intalneam prin fata blocului, insa nu-i dadeam prea mare atentie catelusului. Pana intr-o zi cand, din cauza vantului, mi-a scapat din mana revista "Formula As". Atunci, Gypsy, care era prin preajma, a alergat si mi-a adus, intr-un suflet, ziarul. Cu mana tremuranda l-am mangaiat pe spate. Era prima data cand faceam acest lucru. Am simtit atata caldura si dragoste in ochii acelei fapturi, incat am ramas muta. Nu puteam crede ca un catel poate avea o asemenea privire. L-am luat in brate, iar el s-a cuibarit la pieptul meu, asemeni unui bebelus. Am inceput sa plang de emotie. Doamne, aveam un prieten. Am rugat-o pe d-na Anisoara sa-mi dea mie catelul. Am convins-o cu greu sa accepte. De fapt, Gypsy a convins-o. Cand veneam de la scoala, el era la usa mea. Seara, ii auzeam labutele pe tocul usii. Nu mai putea sa doarma fara mine. Atunci am inteles ce inseamna dragostea unui animal. M-am documentat suficient pentru a-i oferi lui Gypsy tot ce i se cuvine. El este azi cel mai bun prieten al meu. Ba si mai mult, este un iubitor si un mare fan al revistei "Formula As". In fiecare luni, Gypsy merge cu mine la chioscul de ziare, de unde cumparam revista noastra preferata, apoi mergem in parc,
