Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamelor, astăzi trebuie să zâmbiţi

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 7 martie 2005 ·

Niciodată n-am să uit ziua în care te-am văzut prima oară. Când m-ai luat în braţe şi-mi şopteai la ureche poveşti să mă liniştesc, convinsă fiind că nu te pot înţelege. Când m-ai sărutat prima dată crezând că nu ştiu să apreciez. Îţi priveam de atâtea ori chipul încercănat şi tânăr şi ştiam prea bine că nu ţi-e uşor după atâtea nopţi nedormite, dar nu ştiam cum să te înveselesc. Au mai trecut anii şi am aflat. M-a învăţat educatoarea cum să-ţi desenez o felicitare şi cum să lipesc una lângă alta mici floricele decupate din hârtie colorată. Apoi, m-a învăţat profesoara să scriu şi ţi-am făcut o compunere atât de reuşită încât am luat nota zece şi a fost afişată pe panoul de onoare al şcolii. Mai târziu, au urmat examene de licenţă şi fiecare notă reuşită era rezultatul a ceea ce te-ai chinuit tu atâţia ani să mă faci să înţeleg. Că fără şcoală nu poţi să-ţi faci loc între oameni. Că fără muncă nu voi putea reuşi să mă apropii de succes. Tu

mi-ai obligat să renunţ la a mai spune "nu pot". Să încerc mereu să spun "ia să văd". Mi-ai spus că există oameni buni, dar că sunt şi oameni care nu pot fi buni nici atunci când sunt fericiţi. Mi-ai arătat focul care răspândeşte în jur mult prea multe scântei, încercând să mă faci să înţeleg că, de fapt, acesta nu încălzeşte. Mi-ai repetat întruna să nu mă uit în jos. Numai oamenii slabi păşesc prin viaţă stând cu ochii fixaţi pe partea din faţă a pantofilor. Să încerc uneori chiar să zbor. Aşa mă fac nevăzută, dar văd. Să încerc să iubesc. Să dăruiesc fără a condiţiona. Să iert. Să plâng atunci când trebuie să plâng şi să râd. Mai ales să râd. Mi-ai spus că trebuie să înţeleg oamenii, apoi lucrurile, apoi ideile şi că asta, de sus în jos, este scara înţelegerii. Iar atunci când îmi va fi prea greu, când voi simţi că mi-e frică sau când mi-e foarte dor, să mă opresc puţin din drum şi să te strig.

Azi e ziua ta. As

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°