Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspiciuni de coruptie in concesionarea pescuitului in Delta Dunarii

Publicat in Curierul, marți 8 martie 2005 ·

Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a declarat presei, ieri, ca exista suspiciuni ca au fost comise acte de coruptie la atribuirea contractelor de concesiune a activitatilor de pescuit in Delta Dunarii.

"Pana in prezent, dubiile mari sunt in legatura cu alocarea cotelor (de pescuit - n.r.), care s-au schimbat

in acte aditionale fata de cele initiale prevazute in contract. Trebuie insa facuta si aici o evaluare. Nu numai stiuca este amenintata, ci si sturionii, si asta din cauza exploatarii industriale", a spus ministrul Mediului. Ministrul a precizat ca este prematur sa spuna cine ar fi intrat prin acte de coruptie in posesia contractelor de concesiune, aratand insa ca aceste date vor fi facute publice dupa finalizarea verificarilor facute de minister. "Sper ca, la sfarsitul acestei luni - inceputul lunii viitoare, sa avem concluziile si raportul final al evaluarii si verificarii pe care am dispus-o in legatura cu aceste contracte", a declarat ministrul Mediului.

Cei 24 de concesionari, verificati la sange

Ministrul Mediului a dispus, luna trecuta, verificarea legalitatii tuturor celor 24 de contracte de concesiune vizand vanatoarea, pescuitul sau turismul atribuite in Delta Dunarii.

Presa ultimilor ani a relatat in mai multe randuri despre contractele de concesionare a acestor activitati, intelegeri incheiate de persoane cu nume sonore din mediul politic si de afaceri. Sulfina Barbu a mai aratat ca Ministerul Mediului a mostenit doua procese in care este chemat in judecata de doua asociatii de pescari, care solicita instantei anularea unor contracte privind concesiunea pescuitului, intelegeri care le-ar leza interesele. "Cetatenii trebuie sa traiasca din resursele Deltei Dunarii, dar pe principiile dezvoltarii durabile, pe care trebuie sa le regasim in planul de management al acestei rezervatii", a spus ministrul Barbu, ca

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 48 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 33 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 24 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 33 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°