Ii va fi explicat, oare, cineva d-lui presedinte ca jocul de-a alegerile anticipate e un joc cu focul? Si se va fi sfatuit cu cineva inainte de a scoate din palarie teoria securitatii „preventive“?
Traian Basescu a spus la ultima dezbatere televizata din campania electorala un mare adevar. L-a spus ironic si cu alt sens, dar, amintindu-mi-l, nu pot sa nu-l consider, azi, serios si, vai, cumva premonitoriu. Am fost blestemati, intr-adevar, se pare, sa alegem la 12 decembrie 2004 intre Adrian Nastase si Traian Basescu. Unul, Nastase, reprezenta, pentru mine cel putin, o certitudine negativa.
Cu Nastase la Cotroceni, ne-ar fi asteptat, sunt convins, o istorie baltita, fara iluzii, in care oligarhia pesedista ar fi jubilat, punand stapanire pe Romania. Pentru cati ani? Dumnezeu singur stie de ce anume am scapat. Traian Basescu reprezenta o incertitudine. N-avea nici fata, nici maniere de presedinte, ziceau multi.
Dar era singurul, intr-o Opozitie bleaga si neputincioasa, care acuza vehement „sistemul ticalosit“. Era singurul care parea decis sa impuna legea dupa cincisprezece ani de dezmat al faradelegii. Si am ales incertitudinea, tragand nadejde (ma refer la mine) ca Basescu va intelege, cu instinctul sau politic, ca a ajuns la Cotroceni pe un val de asteptari care-l obliga.
In ce ma priveste, am sperat din toata inima ca din fostul comandant de nava va iesi, infirmind toate indoielile, ceea ce n-am avut pana acum: un barbat de stat.
Dupa trei luni, ma simt obligat sa recunosc ca, din pacate, nu mai gandesc la fel. Ma tem, chiar, ca Traian Basescu risca sa devina, daca va continua in acelasi stil, un pericol pentru Romania. Un alt fel de pericol decat Nastase, dar asta nu-l face mai acceptabil. „Sistemul ticalosit“ functioneaza mai departe, fara sa fi suferit pana acum vreun mare deranj.
In schimb,
