In februarie 2001 a produs o vie emotie si nedumerire in toata Europa si dincolo de Ocean faptul ca un partid comunist a reusit sa revina la putere, dupa ce fusese izgonit in opozitie, ba, o anumita perioada, chiar in ilegalitate.

S-a spus atunci ca victoria a fost urmarea agitarii unor sloganuri extrem de populiste, inghitite pe nemestecate de un electorat extrem de saracit, in care cei mai multi "traiesc" dintr-un salariu de circa 30 de dolari.

A fost de mirare cum de s-a putut cocota la putere un partid care, avand in componenta sa o majoritate rusofona, a clamat idei antinationale, precum, de exemplu, statuarea limbii ruse ca limba oficiala.

Cum promisiunile populiste n-au avut sorti de izbanda, comunistii fostului general sovietic de militie au incercat sa-si atraga simpatia Kremlinului prin initierea unor masuri de ordin formal - amintita oficializare a limbii lui Putin, alaturi de limba romana (poreclita "moldoveneasca" de savanti crescuti in spiritul stalinismului); posibila aderare la Uniunea Rusia-Belarus; atacuri vehemente

la adresa expansionismului Romaniei, in prezent "singura putere imperialista din Europa", care "subjuga o parte din Moldova si Ardealul", asa dupa cum a gandit si a spus Vladimir Voronin; solutionarea diferendului transnistrean, prin acceptarea inclusiv a modelului federal.

Rand pe rand, toate aceste teze pomenite in trecuta campanie electorala s-au naruit in fata politicii Rusiei, care nu a fost dispusa sa accepte reducerea tarifelor la resursele energetice, atat de necesare saracei Moldove.

Ca sa supravietuiasca, liderul comunist de la Chisinau si-a intors fata spre Occident. I-a facut o vizita la Washington lui George W. Bush, a intins punti si spre Bruxelles, nazuind intr-o iluzorie integrare europeana.

In acelasi timp, a tras cu ochiul mai departe spre Est, de-acolo de unde i