La invitaţia lansată mediului artistic românesc de a comenta recent apărutul Muzeu Naţional de Artă Contemporană, instituţie care a stîrnit mari controverse încă din faza ei de iniţiere, am primit de la pictorul Sorin Dumitrescu această analiză surprinzătoare şi neconvenţională a fenomenului artistic contemporan. Deşi textul iniţial este mai amplu, cu o bogată incursiune istorică, am selectat fragmentul care se referă nemijlocit la modelul instituţional pe care MNAC-ul încearcă să-l reprezinte. (P. Şuşară)

In ce fel am putea evita riscul ca recent înfiinţatul muzeu de artă contemporană românească să nu devină doar o clonă răsăriteană a omologului său occidental? Răspunsul este unul singur: odată exclusă din start forma muzeală panoramică, bazată pe demagogia ideii de expunere şi panoramare, chipurile, cât mai "democratică" a tuturor orientărilor şi stilurilor artei româneşti contemporane, nu rămâne serioasă şi validă ca soluţie decât urgenta dezideologizare totală a criteriului instituţional. Ar fi însă o gravă eroare să se considere că această autohigienizare ideologică ar înseamna evacuarea ideologiilor estetice din cuprinsul instituţiilor muzeale dedicate artei contemporane. Dimpotrivă, efectuarea acestei higienizări estetice trebuie făcută printr-un criteriu muzeal mai înalt şi mai cuprinzător decât cel ideologic, capabil să-l integreze pe acesta din urmă în coerenţa unei ierarhii valorice, nu doar mai somptuoasă, ci şi mai riguros exactă.

Anvergura unui criteriu estetic şi, prin extensie, muzeal este dată de creativitatea pe care este în stare să o declanşeze. Creativitatea reprezintă o putere înnoitoare, a cărei energie a expandat maximal în forma icoanei, în puterea acesteia de a se fi dovedit semantic ireductibilă, inepuizabilă şi incoruptibilă. Or, timpul a probat faptul că în sfera creativă a umanităţii, singură capodopera tin