După ce în luna martie şedinţele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi ale Consiliului Naţional Secuiesc au fost amânate din pricina vremii, sâmbătă, la Târgu-Mureş, CNMT se va reuni pentru a-şi alege forurile de conducere. La şedinţa de sâmbătă, potrivit unor surse din sânul maghiarimii, ar urma să fie ales noul preşedinte al CNMT şi Comitetul Permanent al consiliului. De asemenea, există posibilitatea ca, la solicitarea Consiliului Naţional Secuiesc, statutul CNMT să fie modificat pentru a oferi o mai mare autonomie secuilor. Surse din cadrul celor două organizaţii maghiare au declarat că nu este exclus ca sâmbătă la Târgu-Mureş să se producă chiar împărţirea sferelor de influenţă între liderii celor două consilii, Csapo Joszef şi Tokes Laszlo. "La şedinţă vom participa şi noi, cei din CNS. Trebuie stabilit clar, să ştim toţi cine şi cum răspunde. Cine pe cine reprezintă", a declarat Balasz Izsak, vicepreşedintele Consiliului Naţional Secuiesc.
Potrivit acestuia, la ultima reuniune a CNS care a avut loc la Gheorgheni nu a fost luată nici o decizie în privinţa independenţei CNS faţă de CNMT, deoarece primul pas trebuie să fie făcut de CNMT. M.C.
După ce în luna martie şedinţele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi ale Consiliului Naţional Secuiesc au fost amânate din pricina vremii, sâmbătă, la Târgu-Mureş, CNMT se va reuni pentru a-şi alege forurile de conducere. La şedinţa de sâmbătă, potrivit unor surse din sânul maghiarimii, ar urma să fie ales noul preşedinte al CNMT şi Comitetul Permanent al consiliului. De asemenea, există posibilitatea ca, la solicitarea Consiliului Naţional Secuiesc, statutul CNMT să fie modificat pentru a oferi o mai mare autonomie secuilor. Surse din cadrul celor două organizaţii maghiare au declarat că nu este exclus ca sâmbătă la Târgu-Mureş să se producă chiar împărţirea sferelor de