Incetineala, ezitările, amatorismul "alor noştri" mă determină să am bucurii, meschine, dar intense, privind catastrofa spre care se îndreaptă PSD-ul. Probabil că în cele din urmă miezul tare va găsi un modus vivendi între diversele facţiuni, personaje şi interese. Iliescu şi Năstase vor asigura, aproape sigur, conducerea partidului, dar previzibila sintagmă "am ieşit întăriţi din confruntare" nu va avea nici o acoperire. De ce? Pentru că pentru prima oară în ultimii cincisprezece ani partidul-cu-veleităţi-de-stat e o entitate fără consistenţă. PSD-ul putea acţiona monolitic doar atâta vreme cât deciziile de la vârf aveau acoperire în avantajele rezultate din exercitarea unor funcţii publice. Cum pesedimea e pe cale să piardă multe din sinecurele care făceau apartenenţa la partidul-mafiot atrăgătoare, formele de raportare la greii partidului s-au nuanţat până la înpotmolirea totală.
Nu-mi imaginez că relaţiile dintre, să zicem, Cozmâncă şi Ponta au fost până acum idilice, iar pierderea alegerilor a provocat o criză neaşteptată. Dimpotrivă, criza era cât se poate de reală şi provenea din evidenta nepotrivire de calendar dintre diversele grupe de interese din partid. 2005 e un an care, obiectiv vorbind, trebuia să ducă la actuala tensiune: în clipa de faţă, oamenii care se confruntă nu mai sunt - cum erau cei de la începutul anilor '90 - nişte pârliţi puşi pe căpătuială, ieşiţi din mizeria atotcuprinzătoare a comunismului. Nu, acum e vorba de o confruntare pe viaţă şi pe moarte între oameni şi încrengături extrem de bogate. Acum e vorba de un război al conturilor din bănci şi al controlului asupra sectoareşor importante ale economiei.
Era inevitabil să se ajungă aici? Fără îndoială. Iliescu era capabil să perpetueze sistemul atâta timp cât era apărat de intruziunea unor indivizi din afară. Aducerea, într-o primă fază, a lui Cosmin Guşe, a
