Patru importanti oameni de afaceri din domeniul produselor de mobilier fac obiectul unei anchete a procurorilor anticoruptie pentru mai multe credite obtinute ilegal de la Banca Comerciala Romana (BCR) Botosani in valoare de peste 20 miliarde de lei. Este vorba despre Iulian Sindilaru, Eduard Mihaescu, Petru Vieru si Greta Terchea, care au pagubit statul cu peste 450 miliarde de lei.
Scandalul legalitatii creditelor acordate de Banca Comerciala Romana (BCR), prin sucursalele sectoarelor 4 si 6, risca sa se extinda si in tara. De aceasta data, au aparut probleme la Botosani.
Procurorii anticoruptie verifica modul in care au fost date credite unor firme care au beneficiat de mai multe esalonari la plata datoriilor la bugetul de stat, informeaza surse judiciare.
Potrivit anchetatorilor, societatea Mobimex SA Harlau, care face parte dintr-un grup de 40 de firme constituit de Iulian Sindilaru, Eduard Mihaescu, Petru Vieru si Greta Terchea, a beneficiat, in anul 2001, de credite in valoare de peste 20 de miliarde de lei, precizeaza Mediafax. In urma cu cativa ani, primii doi s-au mai aflat in atentia autoritatilor pentru savarsirea unor ilegalitati, insa au scapat basma curata.
Falimente si reesalonari, cheia succesului
Procurorii Sectiei de combatere a infractiunilor conexe faptelor de coruptie din PNA fac in prezent cercetari referitoare la faptul ca cei patru ar fi decapitalizat unele societati (unele aflandu-se in proceduri de faliment -n.r.) in favoarea altor firme din grupul condus de ei. In acest mod, afaceristii s-au sustras de la plata obligatiilor catre stat si la fondurile speciale, in valoare de 450 de miliarde de lei. Totodata, firmele celor patru au beneficiat de reesalonari ale datoriilor catre Directia Generala a Finantelor Publice Iasi.
Procurorii anticoruptie fac cercetari cu privire la infractiuni comis