Guvernul national-taranist s-a speriat de valul de greve si a reactionat pripit, introducand starea de asediu pentru a interzice protestele. Sindicatele au reactionat ostil, considerand masura drept o provocare. Pe acest fond, comunistii si-au intensificat propaganda privind declansarea grevei generalizate.Starea de asediu pe timp de pace
ILARION TIU
NEMULTUMIRE. Muncitorii au fost revoltati de introducerea starii de asediu. Somajul, "curbele de sacrificiu", concedierile fortate ii faceau sa se simta indreptatiti la greva Societatea romaneasca nu a fost familiarizata in perioada interbelica cu greva ca fenomen social.
INTRODUCEREA STARII DE ASEDIU. A doua zi dupa greva de la Atelierele CFR Grivita Bucuresti din 2 februarie 1933, guvernul a luat masuri extreme pentru controlul starii de spirit a muncitorilor. Astfel ca, ministrul de Interne, G.G. Mironescu, a propus Parlamentului introducerea starii de asediu. El a argumentat necesitate acestei masuri deoarece: "miscarile urmaresc scopuri straine de nevoile profesionale" si ca "vor sa rastoarne ordinea sociala si sa instituie una asemanatoare unui stat strain".
Unii deputati au constatat lipsa de justete a acestui act. Sindicatele comuniste aveau o insemnatate mica din punct de vedere al numarului de membri, iar greva era o masura justa de protest intr-un stat democratic. Situatia muncitorilor era dificila in anii crizei economice, acestia putand cu greu sa faca fata "curbelor de sacrificiu". Prin greva, sindicalistii doreau sa atraga atentia guvernantilor spre nevoile lor, fiind in mica masura interesati de instaurarea unui "stat al muncitorilor".
Starea de asediu a fost introdusa numai in regiunile cu potential grevist: Bucuresti, Cernauti, Galati, Iasi, Timisoara, Ploiesti si in bazinul industrial al Vaii Prahovei.
COMINTERNUL SE PUNE IN MISCARE. Introducerea
