Scara lui Iacob

Singură. Singură. Singură

Eu stau ca un orb închisă în mine

Mă doare - deci ştiu că sînt vie

Ce frumuseţe ce frumuseţe feroce

creşte din singurătatea mea de femeie

Ce libertate îmi dă astăzi timpul acesta

roşu ca cerul la ceas rău de amurg

Sînt singură. Stau în picioare. Pe picioare-mi duc

greul

Sînt numai o rană

şi ca o coloană mă sprijin pe mine

Da. Stau verticală

ca scara lui Iacob care coboară din cer

}ara singurătăţii

Stă singură sprijinindu-se pe ea însăşi

cum se sprijină între ei fraţii de cruce

cum se rezemă în ură unul de altul duşmanii

Da. Stă singură şi în singurătatea ei fermecată îi

creşte

iarbă pe prag ca pe viitorul mormînt

are mentă şi flori verzi de grîu pînă-n uşă

ciucuri roşii de plop îi foşnesc la ferestre

Ea a ajuns de vorbeşte

cu seva din flori

cum vorbeşti cu-o regină

Ea e soră de rouă

cu pelinul cu macul cu socul

şi cu mîna culege gingaş doamna omidă

vorbindu-i mirat ca Alisa

O. Îi place. Ea înfruntă viaţamoartea

umblînd singură singură cuc

şi desculţă

pe plita încinsă a vieţii

şi ea calcă pe moarte ca un om jupuit care intră

în mare

Pe dig urlă cîinii la lună

Da. Singură cuc ea se calcă pe ea în picioare

O doare. E fericită. Ea sfidează orice cruţare şi n-are

de nimeni nevoie

@N_