Să fi fost fler ? Să fi fost inspiraţie divină ? Să fi fost norocul orb trimis de Dumnezeu să pocnească prin tragere la sorţi vreo ovină rătăcită de turmă ? Cert este că insistenţa lui Gigi Becali ca Andrei Cristea să facă parte dintre titularii Stelei în meciul cu Valencia, a fost minunea-minunilor, chiar dacă simpaticul Zenga, de nervi, a început să răspundă la întrebările reporterilor tv simultan într-un dialect (d)esperanto româno-italian. L-a acompaniat în faţa reporterilor tv, ceva mai pe olteneşte, dar băţos, şi Victor Piţurcă, uitând că, pe vremea antrenoriatului său la Steaua, păstorul se numea, coincidenţă, tot Gigi Becali... Eh, amintiri, amintiri, ar spune frumos şi sentimental compozitoarea Camelia Dăscălescu... Da, aşa e: totul e amintire, până când vor năvăli iarăşi peste noi spaniolii... villareali (era gata-gata să spun conchistadori), că mă şi mir ce, Doamne, le-o fi căşunat steliştilor să-i tot ruşineze pe iberici începând cu umilirea lor de către Duckadam, şi de către toată acea fantastică echipă de câştigători ai bătăliei cu F.C. Barcelona în anul 1986...
Eh, amintiri, istorie...
Aşadar, în seara zilei de 24 februarie, uitând de "şurubul" FMI-ului şi după ce am mai făcut o gaură pentru o nouă şi mai eficientă strânsoare a curelei tăriceniene, ne-am aşezat în faţa televizorului să vedem meciul Steaua - Valencia, transmis în direct de pe noul stadion "Mocirla" din Ghencea. Ce meci de infarct, cum ne atrag atenţia tot timpul comentatorii tv! Dar şi ce iluminat feeric, încât se vedea până şi cea mai nevinovată gropiţă din mlaştină! De către noi, telespectatorii, că FRF-ului, M.Ap.N.-ului şi altor "stafuri" nu le funcţionează nocturna, iar ziua sunt în ceaţă, fapt constatat şi de amicul Haralampy care, dezmorţit dintr-o plutire bahică la o drăcuială urlată a soacră-si, a întrebat televizorul între două pălinci:
