Vera Călin este un om care a văzut şi a trăit multe. A cunoscut civilizaţia românească din perioada interbelică, a trecut prin experienţa anilor de început ai comunismului, a trăit pe propria piele experienţa exilului. A citit enorm, în mai multe limbi, a călătorit în lumea întreagă, a cunoscut oameni şi a legat prietenii. Mereu atentă la ce se petrece în jurul său, nu a pierdut niciodată contactul cu lumea în care trăieşte. A fost şi este la curent cu marile evenimente politice şi culturale, nimic din ceea ce frămîntă, la un moment dat, conştiinţa umanităţii nu o lasă indiferentă.
Post-scriptum. Însemnări 1997-2002 este o carte destul de neobişnuită. Scriere autobiografică, nici jurnal, nici memorii, sau cîte puţin din ambele, volumul publicat de Editura Institutului Cultural Român readuce în atenţie numele unei scriitoare despre care s-a vorbit nemeritat de puţin în ultimii ani. Pînă la un punct, destinul Verei Călin seamănă cu cel al Ninei Cassian. Scriitoare de origine evreiască, la fel ca Nina Cassian, Vera Călin nu a cunoscut în ţară popularitatea acesteia, fapt de înţeles, cîtă vreme domeniul său de activitate a fost, cu precădere comparatistica şi teoria literară, nu creaţia propriu-zisă. Asemeni binecunoscutei poete, a emigrat în anii optzeci, iar în prezent trăieşte în Statele Unite (la Las Vegas). Tot ca Nina Cassian, publică după mai bine de două decenii de absenţă din viaţa literară din ţară, un volum de însemnări autobiografice scris direct în limba română. Asemănările se opresc însă aici. Pentru că spre deosebire de "jurnalul" sporadic al Ninei Cassian care se referă în principal la viaţa sentimentală a poetei în anii '50, cel al Verei Călin pune în discuţie, cu precădere, marile evenimente şi dezbateri ale prezentului, este o cronică la zi, fapt ce îl apropie, ca mod de abordare, de Jurnalul Monicăi Lovinescu.
Însemnăril
