Specialistii Comisiei de diabet si boli de nutritie a Ministerului Sanatatii (MS) au refacut protocoalele terapeutice pentru diabet si alte boli de nutritie prin care sunt stabilite regulile pe care medicii trebuie sa le respecte pentru trecerea de la o etapa terapeutica la alta.
Membrii comisiei de specialitate vor face controale la toate centrele de diabet pentru a verifica modul in care sunt prescrise bolnavilor medicamentele de ultima generatie. MS nu considera ca aceasta masura reprezinta o imixtiune in actul medical, ci respectarea unor reguli terapeutice pentru evitarea risipei.
Pe de alta parte, MS anunta ca, in cel mult doua luni, va definitiva Registrul National Unic al Diabeticilor in vederea cunoasterii numarului real de diabetici si a costurilor necesare pentru tratamente.
Totodata, in termen de 60 de zile se vor organiza noile licitatii de achizitionare a medicamentelor in cadrul programului national de diabet, urmarindu-se achizitia medicamentelor in forme mai economice de prezentare, de exemplu renuntarea la seringile preumplute.
Anul trecut, in Romania, erau inregistrati peste 400.000 de diabetici, dintre care 75.000 aveau nevoie de insulina. Anual, sunt inregistrate 50.000 de noi cazuri de imbolnaviri. Specialistii Comisiei de diabet si boli de nutritie a Ministerului Sanatatii (MS) au refacut protocoalele terapeutice pentru diabet si alte boli de nutritie prin care sunt stabilite regulile pe care medicii trebuie sa le respecte pentru trecerea de la o etapa terapeutica la alta.
Membrii comisiei de specialitate vor face controale la toate centrele de diabet pentru a verifica modul in care sunt prescrise bolnavilor medicamentele de ultima generatie. MS nu considera ca aceasta masura reprezinta o imixtiune in actul medical, ci respectarea unor reguli terapeutice pentru evitarea risipei.
Pe de alta parte, MS anunta