Extinderea folosirii prepoziţiei pe în limbajul colocvial e un fenomen actual despre care am mai scris în această rubrică. Revin asupra acestei tendinţe, în măsura în care exemple noi par a o confirma. De fapt, e vorba de mai multe situaţii diferite; în primul rînd, de întărirea unor tipare deja existente: construcţiile cu anumite verbe, în locuţiuni familiar-argotice (a o da pe...); construcţiile cu adjectiv sau participiu (mai ales la feminin plural): pe bune, pe oneste, pe rupte etc.; un tipar popular de exprimare a direcţiei şi a tranziţiei temporale: merge pe 2 ani, trece pe clasa a doua; unul de indicare a opţiunii, a mizei: "Oare să merg pe o fustă scurtă?"; "Dacă merg pe un crem deschis, acesta are tendinţa să îngraşe..." (EZ 3325, 2003, 17). Mijlocul de transmisiune audio-vizual este exprimat preferenţial tot cu pe, în limbajul familiar: a da pe post, a da pe sticlă. Tot mai clară este şi opţiune pentru pe în contextul spaţiului virtual; am mai scris, acum cîţiva ani, despre o concurenţă a prepoziţiilor în sintagmele folosite pentru referirea la Internet şi la formele sale de organizare: forum, chat, site etc. Între timp, tendinţa uzului s-a precizat: aproape toată lumea foloseşte prepoziţia pe : pe Internet, pe forum, pe chat, pe site. Cred că preferinţa pentru pe este în parte determinată de presiunea englezescului on, dar este consolidată şi extinsă din raţiuni interne ale limbii române. În ce mă priveşte, prefer - din raţiuni de "logică a imaginii" -, prepoziţia în ("a fi în reţea", "a se afla într-un spaţiu") şi o folosesc, deşi am din ce în ce mai mult conştiinţa faptului că acest mod de a vorbi poate să le apară altor vorbitori ca o ciudăţenie; pîndesc chiar momentul în care le va suna ca o greşeală. Desigur, nici una dintre opţiuni nu este în mod absolut nejustificată: selecţia prepoziţiilor nu e determinată de legi logice, ci rămîne în mare pa