Cel mai important lucru pe care presedintele Traian Basescu l-a obtinut in cadrul intilnirii de ieri cu presedintele american, George W. Bush, de la Casa Alba, este acela de includere a Romaniei "in aceeasi foaie de parcurs cu Polonia si Slovacia", in ceea ce priveste acordarea vizelor.
Traian Basescu a declarat, dupa intrevederea de 35 de minute cu seful de stat american, ca intr-un timp relativ scurt, romanii care vor dori sa calatoareasca in SUA vor beneficia de un regim simplificat de acordare a vizelor.
SUA, aliatul Romaniei. La finalul intrevederii cu Basescu, presedintele american a spus: "Asigur poporul roman ca ii suntem aliati si ca, prin intermediul NATO, vom garanta securitatea Romaniei. Zilele cind cineva putea ameninta Romania, fara ca aceasta sa se bizuie pe vreun sprijin, au trecut".
Mai mult, presedintele american a afirmat: "Romania ne este un aliat special pentru ca impartasim aceleasi idealuri- respectarea drepturilor omului, lupta anticoruptie, instaurarea libertatilor si democratiei si instaurarea statului de drept. Cred ca Traian Basescu este un lider special pentru ca este devotat acestor valori si, in plus, chiar actioneaza in aceasta directie, nu doar vorbeste.
Apreciez sfaturile sale, in special in legatura cu Republica Moldova, si vrem sa lucram impreuna in aceasta regiune. Este o relatie speciala. Sint onorat sa-l numesc prietenul meu".
Masuri stricte de securitate. Agenda presei americane pare insa sa se concentreze pe chestiuni de securitate mult mai stringente- situatiile din Siria si Iran. De altfel, obsesia americanilor pentru securitate se face simtita in tot Washingtonul, in special in zona Casei Albe.
Delegatia celor 29 de ziaristi romani a trebuit sa petreaca aproape o ora in fata portii complexului prezidential de la Casa Alba, pentru a trece prin toate forma