Ordinea si disciplina constituie principiile de functionare ale oricarei biblioteci. Pagina dupa pagina sint aliniate in formatie, intr-un „pe loc repaus“ quasi-permanent, intrerupt de vreun rasfoit grabit si doar arareori de festiva si sistematica trecere in revista sistematica a cite unui cititor. Si chiar acolo unde pare sa domneasca haosul, iar nu alfabetul, exista un Creator al carui duh distrat pluteste pe deasupra intinderii pustii: doar el stapineste locul si numarul. Ceea ce pare a fi o cautare este a priori o regasire. Fiindca si bibliotecile sint, la fel ca viata insasi, o carte enorma in care totul a fost inscris. Nimic nu se sterge din ea, nimic nu se pierde, socoteala se face abia la sfirsit. Pentru unii poate fi o carte cu sapte peceti: la stinga jos, dreapta sus, locurile citatelor, ca si ale cartilor, ramin pecetluite in amintire. Biblioteca reprezinta salasul unei cunoasteri anamnetice si cifrate.
Ordinea lucrurilor acopera, in principiu, intregul univers al unei biblioteci. Lizibilitatea lumii este conditia ei sine qua non. Acumularii de carti si reviste i se adauga orice obiect care primeste sau isi cistiga un loc propriu in sistemul bibliotecii: pupitre si mese, scari mobile si trepiede, rafturi, globuri si lampi formeaza laolalta scheletul unei lumi care se odihneste pe umerii unor atlanti. Dulapuri, pachete si lazi feresc vechituri pretioase ori ieftine de priviri indiscrete, vitrinele le expun soarelui si curiozitatii noastre. Chiar si colbul efemeritatii se depune uniform si egalitar, deopotriva peste antichitati si vechituri. Si el face parte din rinduiala acestui cosmos.
Dar orice biblioteca isi are si ascunzisul ei tainic. Nevazut ramine nu numai interiorul adapostului, ci insusi locul unde se ascunde ascunzatoarea, camuflat in regularitatea formatiilor de carti. La urma urmei, Ordinea insasi este o inalta taina.
C
