Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii declanseaza conflictul colectiv de munca

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 10 martie 2005 ·

•Guvernantii si-au ridicat in cap sindicatul medicilor •Pentru ca demersurile care au fost facute pana acum au esuat, sindicatul medicilor este decis sa mearga pana la greva generala daca nu le sunt solutionate revendicarile

Pentru ca toate demersurile inaintate de Camera Medicilor Iasi, sindicat afiliat la Federatia Hipocrat, catre Ministerul Sanatatii au esuat, medicii declanseaza conflictul colectiv de munca. Sindicalistii din sistemul sanitar au dat un ragaz de doua luni de zile ministrului sanatatii, Mircea Cinteza, pentru a fi chemati la negocieri privind revendicarile solicitate de reprezentantii salariatilor, dar nu au primit nici un raspuns. Ieri, presedintele sindicatului medicilor, dr. Adrian Ciornei, a inaintat un memoriu cu revendicari primului ministru Calin Popescu Tariceanu. "Ministrul sanatatii nici nu a citit cererea inaintata de noi. Am asteptat 60 de zile un raspuns de la minister si nu am primit nici un raspuns. De 15 ani de zile nu a existat un dialog intre minister si reprezentantii sindicatului medicilor. Ministrul sanatatii nu a dat curs nici cererii de audienta solicitata de Iacob Baciu, presedintele Confederatiei Sindicatelor Democrate din Romania, care ne sustine in aceasta problema. Consiliul de Administratie al Camerei Medicilor a hotarat declansarea conflictului colectiv de munca. Nemultumirea medicilor este foarte mare, iar acestia au cerut greva generala", a declarat dr. Adrian Ciornei. Printre revendicarile medicilor inaintate guvernantilor se numara: cresterea salariilor cu suta la suta, dotarea cu aparatura medicala a unitatilor sanitare pe criterii de necesitate, nu pe criterii politice, acordarea posibilitatii producatorilor de medicamente de a-si vinde direct productia catre consumatori, introducerea unor taxe cuprinse intre 50 si suta la suta din pretul bauturilor alcoolice si tutunului pentru sanatate. "In t

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 45 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 31 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°