Poate din spirit de emulatie caracteristic varstei, mi-as fi dorit sa-l contrazic acum pe colegul meu, Daniel Nicolescu, cel care pleda in editorialul trecut pentru "singuratatea lecturii", element esential supravietuirii acestui monstru pe cale de disparitie numit poet. Mi-am dat seama, insa, ca mi-as contrazice una dintre cele mai stabile credinte...
Cunosc de ceva vreme un om singur, pe care-l revad din ce in ce mai rar. Cred ca cele doua-trei volume de poeme si instante prozastice pe care le-a publicat si despre care putini stiu ca exista sunt unele dintre cele mai bune pe care le-am citit in ultimii ani. Poate ca melancolia afisata si tratata intr-un stil posibil a fi numit "clasicist", tragismul usor patetic - insa deloc anacronic sau flamboaiant - al stilului in care scrie, discretia existentei sale, o suita intreaga de date au facut ca acele volume formidabile sa nu fie bagate in seama de aparatul "politicii literare"...
In acelasi timp, imi amintesc, oarecum amuzat, despre singurul premiu pentru poezie pe care l-am castigat, Nicolae Labis: imaginati-va o primarie de sat, trei mese lungissime, asezate astfel incat sa lase loc intre ele recitatorului. Sora Poetului citeste "Moartea caprioarei", iar in momentul in care versul "mananc si plang" "explodeaza" printre lacrimile ei sincer jucate/traite, linistea lasa loc unui concert imund de sorbituri, limpaituri, ghiogarturi, plescaituri: onor membrii juriului, alaturi de oficialitatile moldave, atacau sosul de limba cu atata ravna, incat biata caprioara s-a pomenit inundata de mirosul greu de masline si foaie de dafin...
As fi vrut sa pot scrie despre Primavara poetilor, un proiect de lectura publica, de poezie purtata prin licee si institutii, eveniment de import european, un pas menit a ne racorda la o sensibilitate UE cum noi n-am fi avut pana acum. Aceasta Prima
