Presedintele Zamfir Dumitrescu nu le ofera solutii artistilor aruncati in strada Marti dimineata, artistii care isi aveau atelierele in cladirea din strada Nicolae Dona nr. 12 - 14 au avut parte de o descoperire socanta. Intrarile erau sigilate, iar pe usa era afisat un ordin de evacuare prin care noul proprietar al cladirii ii arunca in strada, cu tot cu lucrari. In interior toate incaperile fusesera sparte, incuietorile de la usi si lacatele de la grilaje distruse, iar o parte dintre lucrari ravasite si rupte. Exceptand vandalizarile descrise mai sus, intrarea noului proprietar nu a fost, totusi, una in afara legii, facandu-se in prezenta executorului judecatoresc si a unui agent-sef de politie. Mai mult, stiind de procesele existente pe rol, artistii se asteptau sa fie dati afara din ateliere, dar nimeni nu credea ca acest lucru se va intampla atat de curand. Pe rolul Curtii de Apel Bucuresti exista apelul introdus de Uniunea Artistilor Plastici impotriva sentintei Judecatoriei sectorului 1, in favoarea lui Andronescu Ghica Serban, mostenitorul fostului proprietar, prin care se dispunea evacuarea artistilor. O infatisare in acest proces era stabilita pentru luna aprilie. In ciuda acestui apel aflat in derulare, artistii au fost scosi din cladire de o noua propietara, Motatu Simona, care a obtinut executarea silita printr-o alta sentinta judecatoreasca, data in regim de urgenta. De acest proces, insa, artistii nu aveau cunostinta, potrivit spuselor acestora citatiile neajungand la ei. Mai mult, nu fusesera citati cu numele corecte si nici la adresele din buletin, fapt care, spera artistii, sa le permita atacarea hotararii judecatoresti. In cladirea din strada Nicolae Dona lucrau 10 artisti ai sectiei de arte decorative a UAP, in zece incaperi transformate in ateliere. Uniunea primise acest spatiu in 1984 si platea chirie pentru el primariei. In 2001 incepe calvarul