Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea vrea să refacă majorităţile

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 11 martie 2005 ·

Deputatul Eugen Nicolăescu, purtătorul de cuvând al PNL, a anunţat că una dintre priorităţile celor patru partide din coaliţia de guvernare este refacerea majorităţilor în consiliile locale şi judeţene, lucru prevăzut, de altfel, în protocolul de funcţionare al coaliţiei.

În acest sens există o propunere legislativă de modificare a Legii 215/2001 privind administraţia publică locală, astfel încât preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, precum şi viceprimarii să pot fie revocaţi prin votul majorităţii consilierilor.

Această modificare, a precizat Eugen Nicolăescu, va facilita impunerea punctului de vedere actualei puteri, incapabilă să pună în aplicare progamul de guvernare în condiţiile în care majorităţile constituite în urma alegerilor locale au avut la bază interese sau conjuncturi şi structurile sunt dominate, în prezent, de reprezentanţi ai PSD.

Această situaţie există şi în Mureş, unde vicepreşedinţii Consiliului Judeţean aparţin PSD. "În Mureş nu este respectată voinţa alegătorilor", a subliniat Eugen Nicolăescu, în timp ce prefectul Dobre a precizat că e interesat de o bună colaborare cu consiliile locale şi primării.

Liderii judeţeni ai partidelor de guvernământ urmează ca în perioada următoare să analizeze modul de realizare a acestor majorităţi acolo unde ele sunt posibile, în acest moment existând negocieri avansate pentru schimbarea viceprimarilor în localităţi unde aceştia aparţin PSD.

Relu TĂTAR

"Majoritatea UDMR-PSD din Consiliul Judeţean vrem să o transformăm într-una UDMR-PNL-PD. Pentru aceasta e nevoie de voinţă politică, iar noi suntem în faza în care ne demonstrăm că avem voinţă politică"

Eugen Nicolăescu

Deputatul Eugen Nicolăescu, purtătorul de cuvând al PNL, a anunţat că una dintre priorităţile celor patru partide din coaliţia de guvernare este refacerea majorităţilor în consiliile

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°