Fix la orele 9,30 ale zilei de ieri, un camion cu prelata, de capacitate medie, a iesit pe poarta unitatii SRI din cartierul Drumul Taberei, in care a zacut vreme de 15 ani o parte insemnata a arhivei politiei politice comuniste.
Bagat intr-un miniconvoi de masini cu girofar si escortat de un jeep umplut cu luptatori antitero inarmati, camionul - incarcat cu prima sarja de dosare pe care SRI s-a indurat sa o predea CNSAS, la somatia Consiliului Suprem de Aparare a Tarii - a traversat Capitala pe directia Popesti-Leordeni.
Acolo, intr-o jumatate de hala apartinand, pana mai ieri, "Rezervelor de Stat", plasata in fundul comunei ilfovene, pe un drum semiasflatat si brazdat de cratere lunare, se afla spatiul de depozitare al "operelor" Securitatii, pus la dispozitia celor insarcinati de lege cu studierea lor.
Ca sa convinga opinia publica de buna lor credinta intru deconspirarea fostului "brat inarmat al poporului", cei de la SRI au transformat evenimentul de ieri intr-un veritabil show mediatic.
Asa ca, dupa ce camionul cu pretioasa incarcatura a invins hartoapele Popesti-Leordenilor, iar antiteroristii si armamentul din dotare si-au revenit din socul zgaltaielilor de pe drum, reprezentantii presei au avut libertate totala in capturarea de imagini cu descarcarea dosarelor.
Timp de 30 de minute, un pluton de jandarmi cu halate de gestionar peste uniforme a executat pase cu baxurile de hartii securiste, de la camion, pana in magazia CNSAS. O suta de metri liniari de arhiva, adica 500.000 de file, adunate in 20.
000 de dosare, cantarind 5,5 tone si reprezentand doar o farama din "creatia" Securitatii, au fost regulamentar asezati in rafturile de aluminiu cu sapte niveluri ale depozitului, prilej pentru seful Arhivei SRI, Florin Pintilie, de a califica momentul drept "un pas important in relatia cu CNSAS