Ne-am mai procopsit cu un Armaghedon, taman cind credeam ca aceasta moda a disparut, data fiind lipsa de rezultate a celor sase-sapte – Dumnezeu le mai stie – care l-au precedat.
Sa ne amintim. Primul a aparut pe la sfirsitul lui 2001 si vorbea despre Armata. Niste ofiteri aduceau acuze grave cadrelor de conducere ale Ministerului Apararii. Anonimatul lor era justificat de statutul autorilor, supusi unei ierarhii stricte si unor regulamente asemenea. Demersul lor a ramas zadarnic.
Nu ne dumirisem bine ce-i cu acest mod de a protesta fata de cineva sau fata de ceva, ca Armaghedonul a trecut in civilie. Al doilea vorbea despre averea si afacerile celui care atunci era prim-ministru, Adrian Nastase. Acesta a produs o mica Apocalipsa, insa in partea cealalta: au fost arestati cei banuiti ca-l lansasera. Au urmat Vintu, Functia Publica, din nou Nastase, Mass-Media, SRI.
Fenomenul merita sa fie analizat. Cu exceptia primului, toate celelalte Armaghedoane s-au ocupat de cazuri despre care presa fie n-a scris deloc, fie a scris si s-a oprit la un moment dat. Armaghedonul a devenit, din ce in ce mai mult, un mijloc de a scoate in public ceea ce nici macar presa nu mai avea curaj – sau interes – sa arate.
Stim acum bine ca, in ultimii patru ani, s-a creat o relatie cu totul speciala intre Putere si Presa, consolidata pe cel putin 60 de milioane de euro din bani publici, scursi dinspre prima inspre a doua.
Ziaristi vestiti ai ecranului si ai natiei si-au unduit frumos salele: unii au facut-o pe fata de-a dreptul, altii si-au impins spre perfectiune talentul de a parea critici in forma si de a nu fi in fapt.
Dupa alegeri, a fost proclamata, din nou, libertatea presei, iar ziaristii de mai sus au trecut iute de partea poporului. Se parea ca, o data disparute bezelele financiare dintre Putere si Presa, vor ince
