Mi-am luat o piatra de pe inima. Nu mai am mustari de constiinta cand pierd un episod din Numai iubirea si, implicit, prilejul de a scrie. Nu mai am complexe cand nu pricep cum devin unele treburi; Mi-am luat o piatra de pe inima. Nu mai am mustari de constiinta cand pierd un episod din Numai iubirea si, implicit, prilejul de a scrie. Nu mai am complexe cand nu pricep cum devin unele treburi; bunaoara, cand Lupescu face pe mortul, ma rog, pe individul in coma, sta bransat la aparate si nimeni din spital nu are habar de smecheria medicului complice. Sau, cand Victor vede un pistol in apartamentul Andreei si alearga la el acasa unde se apuca de spart baloane. In absenta prietenilor sau a colegilor pe faza, care sa se indure de mine si sa ma lumineze, mi-a intrat in cap ce am de facut. Ma uit la emisiunea lui Virgil Iantu Copiii spun lucruri trasnite. Stiu gagalicele de trei si patru ani cum stau lucrurile cu prima telenovela romaneasca de-ti vine sa intri pe loc, in pamant, de rusine, umilit ca tu, om mare, nu esti in stare de atata fidelitate culturala si patriotism. Daca noi suntem umiliti, ma intreb cum se simte CNA-ul, cand constata inutilitatea si ridicolul recomandarii AP, "cu acordul parintilor". Invitatele cunosc pe dinafara melodia lui Pepe, sunt indragostite de el si isi declara sentimentele, pentru ca Iantu nu scapa ocazia de a le descoase, mai mult, de a le provoca. Ai vazut Numai iubirea? Ce spui de Oana Zavoranu? Mucoasa zice si ea ce-a auzit de la maica-sa, care o tine pe genunchi in zilele fericite ale serialului si se minuneaza de ispravile "fetei rele": "A, Zavoranca aia...". O fi si asta o trasnaie a zilelor noastre, sa-ti educi copiii lasandu-i sa soarba de mici ineptiile televiziunilor, pentru a-i aduce, apoi, intr-un platou, spre desfatarea unui public gata sa se distreze pe seama lor. Multa vreme farmecul unei emisiuni precum Copiii spun lucruri