Sala Sporturilor din Constanta va gazdui astazi, cu incepere de la ora 10.00, o noua partida din cadrul Ligii Nationale de handbal feminin. C.S Tomis Constanta va primi replica formatiei C.S.M Cetate Deva, echipa aflata pe locul sapte in ierarhia primului esalon. Dupa victoria la o diferenta de 20 de goluri de la mijlocul acestei saptamani in partida cu Selmont Baia Mare, elevele antrenorului Dumitru Musi au un moral bun inaintea acestei intalniri cu Cetate Deva. In cazul unei victorii, destul de previzibile daca tinem cont de aspiratiile celor doua echipe in acest sezon, C.S Tomis s-ar apropia de ocupantele primelor trei locuri ale clasamentului. Chiar daca s-a aflat pe banca de rezerve la partida cu Selmont Baia Mare, fiind capitanul echipei in acel joc, sunt sanse minime de a o vedea in teren pe Mihaela Paraianu dupa o absenta de sase luni, orice contact mai dur cu adversarele putandu-i pune in pericol recuperarea. Nu exista probleme medicale in cadrul lotului constantean, toate jucatoarele (exceptie fac Paraianu si Borcan), fiind apte de joc. Inaintea acestei etape, C.S Tomis ocupa locul cinci in clasament, avand 21 de puncte acumulate in cele 15 etape disputate. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Sala Sporturilor din Constanta va gazdui astazi, cu incepere de la ora 10.00, o noua partida din cadrul Ligii Nationale de handbal feminin. C.S Tomis Constanta va primi replica formatiei C.S.M Cetate Deva, echipa aflata pe locul sapte in ierarhia primului esalon. Dupa victoria la o diferenta de 20 de goluri de la mijlocul acestei saptamani in partida cu Selmont Baia Mare, elevele antrenorului Dumitru Musi au