Titus Ceia
Prin anii 80, dupa mai multe amanari (anuntate, nu explicate), s-a desfasurat la Bucuresti ultima Conferinta a Uniunii Scriitorilor din RSR.
Anterioara conferinta se desfasurase cu sase ani inainte, desi statutul organismului respectiv prevedea un termen de patru ani.
De ce s-a procedat asa? Se temea careva, in Romania supravegheata la microscop, de o adunare a grosului scriitorilor?
Sigur ca se temea cineva. Se temea Partidul, si se temea pe buna dreptate. O conferinta nationala a Uniunii Scriitorilor ii strangea laolalta, chiar daca numai o zi - doua, pe toti acei oameni nesiguri si periculosi care, in loc sa depaseasc planul la araturile de toamna sau la productia de nasturi, zgariau bazaconii pe hartie si dadeau de lucru baietilor sinistrului Dulea, supraveghetorul CC-ist al literaturii romane. O intalnire a indivizilor mai sus mentionati era cu atat mai greu de controlat cu cat calitatea vietii intre Dunare si Tisa "crestea" vizibil de la o zi la alta.
Conferinta s-a tinut pana la urma, l-a reales pe D. R. Popescu presedinte al Uniunii si, cum am spus deja ceva mai sus, a fost ultima. In decembrie '89 D. R. Popescu era, pe cale de consecinta, tot presedintele forului, iar atitudinile exprimate public de catre unii scriitori "confirmasera in mod stralucit" politica trasata de aparatcikul Dulea: scriitorii pot sa se intalneasca, dar la o bere la Casa Scriitorilor.
Marturisesc cu infinit regret ca acest gen de politica a strutului l-am sesizat de curand si aici la Iasi. Nu la Asociatia Scriitorilor sau la cea a artistilor plastici. La un partid politic. Unul aflat la guvernare. PNL.
Iata si speta:
Conform unor articole statutare, exista situatii in care se impune o conferinta la nivel local sau judetean. Mai precis, situatiile in care filiala locala sau cea judeteana nu mai are, din divers
