Presedintele Traian Basescu a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca, in momentul de fata, FMI este "intr-o disputa de principii" cu Guvernul Romaniei si ca ar putea intra si intr-o disputa cu interesele Comisiei Europene, transmite Mediafax.
Seful statului a precizat ca el nu s-a dus la sediul FMI de la Washington sa negocieze in numele Guvernului, ci a dorit sa aiba o "discutie premergatoare" deplasarii delegatiei Fondului Monetar International la Bucuresti, precizand ca Executivul roman a trimis FMI o scrisoare in care isi prezinta punctul de vedere.
"Mi s-a parut important sa fie cunoscut punctul meu de vedere, care este diferit de cel al FMI in ceea ce priveste deficitul bugetar, pe care eu l-am asezat, in urma consultarilor cu primul-ministru si cu guvernatorul BNR, intre 0,7 si 1,2 la suta din PIB", a adaugat Traian Basescu.
Presedintele a precizat ca a refuzat sa intre in discutii tehnice cu conducerea FMI.
El a mentionat ca a prezentat un punct de vedere cu argumente politice si tehnice, respectiv ca reducerea la 0,4 la suta din PIB a deficitului bugetar presupune "taierea" din investitiile in infrastructura, ceea ce inseamna ca Romania nu poate utiliza nici fondurile alocate de Comisia Europeana (CE).
"O astfel de abordare pentru mine este inadmisibila", a mai spus Basescu.
El a precizat ca CE nu are nici un interes ca Romania sa nu foloseasca aceste fonduri.
Traian Basescu a mai declarat ca si-a exprimat punctul de vedere cu toata condescendenta si ca a cerut FMI sa analizeze pierderile in raport cu riscurile de a nu diminua suficient deficitul bugetar.
"In momentul de fata, FMI este intr-o disputa de principii cu Guvernul Romaniei, dar intra si intr-o disputa - daca ea va fi - cu interesele Comisiei Europene", a afirmat seful statului.
Presedintele Traian Basescu s-a declarat optimist, la final