* Impasul in negocieri a aparut din cauza constrangerilor foarte dure impuse de Fond * Discutiile pentru continuarea acordului vor fi reluate daca executia bugetara va demonstra ca partea romana a avut dreptate * Cresteri de impozite si taxe - de la 1 aprilie Negocierile dintre Guvern si FMI au intrat in impas. Cele doua parti n-au reusit, deocamdata, sa finalizeze negocierile pentru continuarea acordului existent, pentru ca, manifestand o prudenta considerata excesiva, expertii Fondului nu au renuntat la constrangerile foarte dure pe care au incercat sa le impuna partii romane. Pe de alta parte, reprezentantii Romaniei nu au reusit sa-i convinga pe cei de la FMI ca masurile pe care intentioneaza sa le aplice vor da rezultatele scontate. Nu este vorba, cel putin deocamdata, de un "divort" intre FMI si Guvern, ci de o inghetare a acordului actual pe o perioada de cateva luni, timp pe care oficialii romani il au la dispozitie pentru a demonstra ca viziunea lor asupra masurilor economice care trebuie luate este cea corecta. "In principiu, negocierile cu FMI se vor relua in doua, trei sau patru luni. Pana atunci, noi ne vedem de treaba si vom aplica masurile pe care oricum le-am fi luat", a declarat pentru Adevarul Ionut Popescu, ministrul Finantelor. Mai precis, este vorba de adoptarea rapida a modificarilor la Codul fiscal, care presupun majorarea, incepand cu 1 aprilie, a unor impozite si taxe. TVA va ramane la nivelul actual, insa accizele vor creste, in medie, cu 10,5 la suta peste nivelul stabilit pentru 2005. Vor fi majorate, de asemenea, impozitul pe castigurile de capital (la 10 la suta), pe veniturile din tranzactiile imobiliare (la 16 la suta pentru firme si 10 la suta pentru persoane fizice), pe dobanzi (la 10 la suta), in paralel cu o intarire a colectarii banilor de la datornici, inclusiv prin executari silite, "la sange". "Trebuie inteles faptul ca Romani