Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abitri la test de alcoolemie

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 14 martie 2005 ·

Doi arbitri de handbal din Târgu Mureş au cerut să-şi facă testul de acoolemie, pentru a demonstra că nu au consumat băuturi alcoolice înaintea jocului pe care l-au arbitrat, după ce antrenorul uneia dintre echipe i-a acuzat că ar fi băut înainte de meci.

La finalul meciului de handbal masculin Poli Timişoara -Uztel Ploieşti (scor 33 – 29), disputat sâmbătă, în prima ligă, antrenorul echipei oaspete, Valentin Samungi, a sugerat că cei doi arbitri, Corneliu David şi Claudiu Belean, din Târgu Mureş, ar fi mirosit a băutură şi a spus că trebuiau puşi să facă un test de alcoolemie. Pentru a demonstra că Samungi vorbeşte prostii, David şi Belean au mers imediat după meci la un echipaj de poliţie din Timişoara şi au cerut să facă testul de alcoolemie. Aparatul a demonstrat că cei doi nu au consumat nici o picătură de alcool. Testul a fost făcut în prezenţa a doi oficiali ai echipei gazdă, iar rezultatele acestuia se pot vedea în facsimil.

Arbitrul Corneliu David a spus că îl va da în judecată pe antrenorul echipei din Ploieşti: "Samungi a făcut o acuzaţie foarte gravă şi total nefondată. Cred că am cel puţin o lună de zile de când nu am pus în gură o picătură de alcool. În plus, Samungi ne-a ameninţat că ne va desfiinţa dacă va ajunge într-o funcţie de conducere la FRH, după alegerile de la sfârşitul acestei luni. Îl vom da în judecată pentru ceea ce a spus. Să nu uite că Ceauşescu a murit în 1989 şi că acum nu se mai lucrează cu metode de pe vremea aceea," a spus arbitrul mureşean, făcând aluzie la sprijinul pe care îl avea Samungi pe vremea regimului comunist, de la anumite structuri ale statului.

David a subliniat faptul că ei au fost cei care au cerut testul de alcoolemie şi nu Samungi.

Florin MARCEL

fmarcel@zi-de-zi.ro

Doi arbitri de handbal din Târgu Mureş au cerut să-şi facă testul de acoolemie, pentru a demonstra că nu au consu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forțele Terestre Române au început recepționarea primului sistem Bayraktar TB2

Ziua Constanta acum 38 minute
Forțele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepție calitativă și cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2. Potrivit MApN, la încheierea acestei etape, estimată pentru fin

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum o ora
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 25 minute
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum o ora
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Dominic Fritz: Marea discuţie este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale. Eu nu voi fi disponibil pentru a candida la prezidenţiale / Tandemul cu Elena Lasconi, pe masă

News.ro acum 29 minute
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat joi că marea discuţie în partid este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale, precizând că nu crede că trebuie să fie neapărat amestecate cele două. Fri

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 3 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum o ora
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum o ora
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 2 ore
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

25°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°