Inflatia va fi in acest an de 7%. Calculele realizate de banca centrala arata ca atingerea acestei tinte este posibila. Ca atare, BNR a redus din nou dobanda de interventie.
Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a redus, pentru a treia oara in ultimele trei luni, rata dobanzii de politica monetara, nivelul acesteia ajungand astfel la 14,5%. Precedenta modificare a dobanzii a avut loc la mijlocul lunii februarie, de la 16,5% la 15,75%.
Dobanda de politica monetara sau de interventie reprezinta nivelul ratei platite de banca centrala pentru depozitele atrase de la banci in cadrul operatiunilor de politica monetara.
PRUDENTA.
"Avand in vedere necesitatea mentinerii consistentei intre politica monetara antiinflationista si liberalizarea tranzactiilor de capital, Consiliul de Administratie a decis sa pastreze o abordare prudenta in reducerea ratei dobanzii de politica monetara, pe care a stabilit-o la 14,5%, urmand ca apropierea dintre dobanda de politica monetara si cea validata de piata sa se produca treptat, pe
masura ce procesul de dezinflatie si mixul de politici economice adoptate de autoritati vor ajunge la obiectivele stabilite", se arata intr-un comunicat al BNR.
STATISTICI. Desi ramane prudenta, BNR isi mentine tinta de inflatie de 7% pentru acest an. "Cresterea preturilor in luna februarie a fost de 0,6%, ceea ce mentine rata cumulata a inflatiei pe 12 luni sub 9%", se mentioneaza in comunicat.
Banca precizeaza ca efectele majorarii deficitului bugetar in lunile noiembrie si decembrie 2004, cresterea accentuata a veniturilor disponibile ale salariatilor si societatilor comerciale in ultimele luni, precum si tendinta de scadere nominala a dobanzilor la depozite bancare au fost compensate de performanta buna a bugetului consolidat in primele luni ale anului