“Înainte de a-l cunoaşte, nu îl judecaţi”, aşa îşi încheia comentariul de pe site-ul Zi de Zi un cititor de-al nostru. Rândurile sale erau o replică la un material despre Csibi Istvan care, printre multele fărădelegi făcute sau nefă-cute, mai avea, se pare, şi momente de umanitate. Citi-torul nostru ne asigura că mafiotul harghitean, cum es-te numit în mai toate articolele care îi sunt dedicate – de altfel, din punctul meu de vedere, pe merit, ţinând cont de bogata experienţă infrac-

ţională trecută în CV – l-a ajutat să-şi opereze copilul bolnav de lucemie, suportând costurile transplantului de măduvă la o clinică din străi-nătate.

Citind rândurile acestuia, te-ar încerca oareşce milă şi compătimire faţă de destinul crud al afaceristului Csibi, nevoit să aştepte încarcerat o potenţială pedeapsă în ani grei de temniţă (?!). Bineînţeles, ca şi alţi infractori români, cunoscuţi drept violenţi şi cruzi, şi Csibi Istvan, care s-a intersectat atât de nefericit cu poliţia, procurorii şi judecătorii mureşeni, după ani de zile în care toate faptele sale au fost tolerate, merită a i se acorda atât de poetica şi, mai mereu, utopica prezumţie de nevinovăţie.

Din păcate, oricât m-aş strădui să-l văd pe Csibi, dar şi pe mulţi alţi infractori autohtoni – aflaţi în puşcărie sau în libertate -, altfel decât nişte brute cu sânge rece, mi-e tare greu, deşi nu imposibil. Nu vreau să judec pe nimeni, dar faptul că, la un moment dat, un personaj cu accente aproape criminale face un gest de mărinimie – e drept, din fonduri obţinute ilegal -, nu îl absolvă de răspundere. Nu există o compensare, cum e în economie, de exemplu, nu i se reduce nici pedeapsa, nu reprezintă nici circumstanţe atenuante care să-i justifice faptele. Acel om e pur şi simplu un infractor, e drept prezumtiv până la pronun-ţarea unei condamnări defi-nitive. Şi un număr în bule-tinul statistic. @N