Un partid ca PRM, taxat in continuare drept extremist, exclus, din start, din orice ecuatie a puterii intr-o Romanie supusa deja exigentelor care decurg din calitatea de membru UE, n-are nici un viitor.
Sarlatan cum il stim, Vadim Tudor si-a tras un glont in laba piciorului ca sa prinda macar o permisie.
Pierduse in toamna alegerile prezidentiale cu un scor mai mic decit al partidului, ceea ce parea de neconceput. Dupa alegeri, o alianta total neinspirata, din moment ce nu i-a adus nici un cistig electoral, cu Blocul National Sindical, vaduvindu-i partidul de o multime de locuri in Parlament, i-a mai adus o bila neagra.
Sindicalistii l-au parasit imediat, declarindu-se independenti, stirnind o noua frustrare in rindurile partidului. Si s-a mai intimplat ceva. Fortat de evolutia democratica a societatii romanesti, Vadim Tudor a fost nevoit, in ultimii ani, sa-si primeneasca atit discursul, vezi campania Vadim-prietenul evreilor, cit si cadrele partidului.
La nivel de lideri locali si centrali, PRM nu mai e cel pe care-l stiam in anii ‘90. Mare parte dintre radicali au fost marginalizati, liderul PRM promovind fie figuri excentrice, dar inofensive politic si ideologic, gen Ion Dolanescu, Irina Loghin sau Dumitru Dragomir, fie moderati de tipul Lucian Bolcas.
Chiar atragerea sindicalistilor lui Matei Bratianu si Dumitru Costin de la BNS s-a inscris in aceeasi politica de adaptare la o realitate care impunea mai multa moderatie. Dar toate acestea s-au intors, incetul cu incetul, impotriva sa.
Frustrarile, dublate de pretentiile tot mai mari ale oamenilor de partid de a obtine si avantaje din politica (PRM lincezeste totusi de vreo zece ani in opozitie), au adus partidul in pragul sciziunii, daca nu al pulverizarii. Cum prost nu e, Vadim Tudor si-a dat seama ca are nevoie de o strategie de avarie. Un n
